Alegerea unui ceas

　　Un ceas care mă însoțise timp de 7 ani,Rolexs-a pierdut într-un accident neașteptat. Cu adevărat, știi cum să prețuiești ceva abia după ce l-ai pierdut; oh, ce realizare dureroasă!

　　Sunt atât de multe amintiri și povești asociate cu ceasurile. Rolexul care m-a însoțit timp de 7 ani a înregistrat multe dintre momentele mele tinerești și frumoase, fiind martor la prietenii, iubire și legături de familie. Dar cu cât ai ceva mai mult timp, cu atât este mai ușor să-i ignori prezența; acesta este un lucru pe care trebuie să îl recunoști.

　　Într-o zi obișnuită, câțiva prieteni și cu mine am planificat o excursie la țară; doar gândul la asta mi s-a părut foarte plăcut, așa că am acceptat pe loc. Nu mi-a păsat de timp, deoarece nici măcar nu m-am uitat la ceasul Rolex de la mână. Părea a fi un simplu accesoriu. Ne-am înțeles asupra unui punct de întâlnire, iar grupul nostru a pornit la drum cu o dispoziție excelentă. În timpul călătoriei cu mașina, am povestit fără oprire, pierzând noțiunea timpului, și ni s-a părut că am ajuns la destinație, în zona rurală din ——, într-o clipă.

　　Trebuie să recunosc că peisajul de la țară a fost foarte proaspăt și frumos, având mai mult suflet și mai puțină vanitate decât orașul plin de agitație. Grupul nostru a râzut și a vorbit, ba chiar am făcut și un grătar. Pe scurt, ne-am simțit minunat. Mai târziu, cineva a sugerat să mergem la o baie în râu, deoarece apa din pârâul de la țară era foarte curată și limpede ca cristalul. Toată lumea a aplaudat sugestia, așa că ne-am dezbrăcat cu toții până la lenjeria intimă și am sărit în râu, iar eu nu am făcut excepție.

　　Când poate un om să uite cel mai ușor de tot și să ignore interferențele externe? Poate doar atunci când se distrează. Grupul nostru s-a jucat în voie până a început să se întunece, și abia atunci am ieșit la mal. Odată ajunși pe mal, m-am simțit puțin ciudat, deși nu aș putea spune de ce. Prietenii mei mă îndemnau să ne grăbim, așa că nu am avut timp să gândesc prea mult și am plecat imediat ce ne-am urcat în mașină.

　　În mașină, am avut în sfârșit timp să reflectez la motivul pentru care m-am simțit ciudat. Am ridicat mâna să verific ora și mi-am dat seama brusc că Rolexul meu dispăruse! Dumnezeule, oare când o fi dispărut? Unde o fi căzut? O serie de întrebări mi-au inundat mintea, provocându-mi un scurtcircuit momentan în creier. Le-am spus prietenilor mei despre ceasul dispărut și am căzut cu toții de acord că probabil căzut în râu în timp ce înotam. Deși și eu credeam la fel, totuși speram că nu purtasem ceasul și că îl lăsasem acasă.

　　Realitatea este întotdeauna crudă; ceasul a fost într-adevăr pierdut și am căzut într-o lungă perioadă de regret. Nu este vorba doar de regretul pentru pierdere, ci pentru că odată l-am posedat, dar nu am știut să-l prețuiesc. Dacă aș fi... dar nu există „dacă”. Dacă ai pe mână un ceas care te-a însoțit o perioadă lungă de timp, trebuie să îl prețuiești. IaCeasși folosește-ți propriul timp pentru a avea grijă de el.