Diferențe în rezistența la apă a ceasurilor de lux

Datorită dezvoltării rapide a ceasurilor sport, rezistența la apă a devenit atât de comună încât adesea o considerăm de la sine înțeleasă. Totuși, o privire mai atentă asupra acestei caracteristici comune dezvăluie complexitatea sa.

Cum se obține rezistența la apă a unui ceas:

Mai mulți factori contribuie la rezistența la apă a unui ceas. Cel mai important este garnitura, sau inelul O, fabricat din cauciuc, nailon sau teflon. Acesta creează o etanșare la îmbinările dintre cristal, capacul carcasei, coroniță și carcasă. În cazul cronografelor, butoanele au și ele garnituri. În plus, carcasele rezistente la apă sunt prevăzute cu straturi de etanșare pentru a preveni pătrunderea apei. Grosimea și materialul carcasei sunt, de asemenea, factori importanți în determinarea faptului dacă un ceas poate fi purtat în siguranță sub apă.

Utilizarea unui capac de carcasă înșurubat în locul unuia presat ajută, de asemenea, la rezistența la apă. Multe ceasuri de scufundări folosesc o coroniță înșurubată pentru a preveni infiltrarea apei prin orificiul tijei de remontor. Strângerea coroniței creează o etanșare, similară cu cea dintre un borcan și capacul său cu filet.

De ce nu se poate eticheta ca fiind „complet impermeabil”:

Conform liniilor directoare emise de Comisia Federală pentru Comerț din SUA, comercianții de ceasuri nu pot eticheta ceasurile ca fiind „complet impermeabile”. Chiar dacă un ceas este conceput pentru scufundări la mare adâncime, nu se poate pretinde că este complet impermeabil.

Care sunt diferitele niveluri de rezistență la apă:

Ceasurile cu cel mai scăzut nivel de rezistență la apă sunt marcate doar cu „water-resistant”; acestea pot rezista la stropiri, dar nu trebuie scufundate. Următorul nivel, marcat cel mai frecvent ca rezistent la apă până la 50 metri, indică faptul că ceasul este potrivit pentru înot; următorul nivel este de 100 metri, indicând adecvarea pentru snorkeling; urmat de 200 metri, potrivit pentru scufundări recreative cu echipament scuba; și mai departe până la incredibila valoare de 1000 metri. Peter Purtschert, director tehnic la Breitling USA, subliniază că ceasurile de la acest ultim nivel pot fi utilizate pentru scufundări de mare adâncime, având garnituri fabricate din materiale rezistente la heliu în camera de decompresie a unui scafandru. Unele ceasuri sunt echipate cu o supapă pe care purtătorul o poate folosi pentru a elibera heliul care s-a infiltrat în ceas, prevenind astfel spargerea carcasei atunci când ceasul și scafandrul revin la presiunea atmosferică normală. Adâncimea de rezistență la apă exprimată în metri este doar o valoare teoretică. Aceasta se referă la adâncimea la care atât ceasul, cât și apa sunt complet nemișcate. Această condiție statică nu există în lumea reală pentru înotători sau scafandri. În viața reală, mișcarea brațului purtătorului în apă crește semnificativ presiunea apei asupra ceasului, deci acesta nu ar trebui purtat la adâncimea teoretică indicată de aparatele de testare din laborator.

În specificațiile de rezistență la apă, ATM reprezintă „atmosferă”, care este egală cu presiunea la o adâncime de 10 metri. Un alt termen pentru presiunea atmosferică este bar, utilizat adesea în Europa.

Rezistența la apă nu este permanentă și depinde de mai mulți factori, unii dintre aceștia fiind afectați de uzură sau de trecerea timpului. Garniturile se pot coroda sau deforma, carcasa poate fi deteriorată, sau cristalul se poate slăbi ori crăpa. Prin urmare, la fel ca mașina sau dinții dumneavoastră, un ceas necesită întreținere preventivă și revizie.

Cum se testează rezistența la apă:

Există practic două metode mecanice pentru testarea rezistenței la apă, cunoscute sub numele de teste "uscate" și "umede". În testul uscat, se aplică presiunea aerului asupra ceasului, iar carcasa este măsurată pentru a detecta expansiunea cauzată de scurgerile de aer. Dacă se dilată, ceasul nu este rezistent la apă. Într-un tip de test "umed", se aplică mai întâi presiunea aerului asupra ceasului, iar apoi acesta este scufundat în apă. Dacă apar bule în timp ce ceasul este sub apă, acest lucru indică faptul că aerul s-a infiltrat deja în ceas înainte de imersie, ceea ce înseamnă că nu este rezistent la apă. Un alt test "umed" implică plasarea ceasului într-o cameră mică umplută cu apă și apoi presurizarea acesteia cu un piston. Dacă apa pătrunde în ceas, acest lucru indică faptul că ceasul nu este rezistent la apă.